Skip to main content

Contracturile musculare se numără printre consecințele cele mai frecvente ale vieții sedentare. Durerile apar din cauza tensiunii și stresului muscular. Spasmele musculare înseamnă acumularea de dioxid de carbon în musculatură. Problema aceasta blochează fluxul sanguin, generând un flux sanguin deficitar și o alimentare slabă a mușchiului cu oxigen și nutrienți. Care sunt soluțiile prin care poți preveni și poți ameliora disconfortul generat de rigiditatea mușchilor?

Cuprins:

  1. Contracturile musculare – Moduri de manifestare, categorii de risc
  2. Contracturile musculare – Soluții de prevenire și ameliorare a spasmelor 

1. Contracturile musculare – Moduri de manifestare, categorii de risc

Această problemă generează durere și poate să apară la orice mușchi, indiferent de zona corporală. Cele mai predispuse sunt gambele, brațele, abdomenul, zona posterioară a coapselor, zona lombară și cea cervicală.

Care sunt simptomele care însoțesc contracturile musculare? În majoritatea cazurilor, mușchii afectați se simt tari la atingere, tendonul este întins, iar intensitatea durerii asociate variază de la disconfort tolerabil la durere ascuțită.

Contracturile musculare sunt disconforturi comune, cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm cel puțin o dată în viață. Simptomele contracturilor musculare pot să apară atât la persoane sedentare, cât și la sportivi sau persoane active. Adesea, durerile și rigiditatea musculară sunt favorizate de poziția incorectă în scaun sau de efectuarea activității fizice fără ca mușchii să fi fost încălziți înainte de începerea antrenamentelor. De asemenea, prea mult timp petrecut în scaun fără pauze de mișcare generează simptomele specifice contracturilor musculare.

Sedentarismul, obiceiul de a sta mult timp în șezut, absența unei rutine regulate de sport, lipsa încălzirii prealabile sau postura incorectă a corpului nu sunt singurele cauze care favorizează contracturile musculare. Acestea sunt declanșate și de deshidratare, ridicarea de greutăți, deficitul de minerale, expunerea la temperaturi extreme. 

Prin urmare, riscul contracturilor musculare nu ține de vârstă sau stil de viață, fiecare dintre noi fiind predispus la acest disconfort. 

2. Contracturile musculare – Soluții de prevenire și ameliorare a spasmelor

Partea bună este că există câteva soluții eficiente ce reduc intensitatea disconfortului. Printre acestea se numără exercițiile și masajul cu stretching, activitățile fizice ușoare sau kinetoterapia.

Pentru prevenirea contracturilor musculare deosebit de utile sunt programele și tehnicile fotoliilor de masaj și relaxare profesionale pentru întreg corpul sau dedicate anumitor zone. Astfel, dacă urmează să lucrezi gambele, abdomenul sau o zonă anume, atunci poți combina exercițiile de încălzire cu programul de masaj indicat zonei care urmează să fie antrenată.

De exemplu, poți crea o rutină complexă de încălzire prin activarea programului de masaj cu durată de 7 minute și prin efectuarea exercițiilor fizice. Programul scurt de masaj poate fi utilizat și dimineața, înainte de începerea programului de muncă. Acest obicei îți stimulează musculatura încă de la primele ore ale zilei, astfel că, programul de 8 ore în care stai la birou va fi mai suportabil pentru spate, zona cervicală, lombară și alte părți afectate de sedentarism.

Dacă lucrezi remote, atunci îți poți permite pauze rapide în care să-ți relaxezi musculatura în fotoliul de masaj. După o zi petrecută pe scaunul de birou așează-te în fotoliul de masaj, pornește programul de masaj pentru zona lombară, cervicală, pentru umeri, talie – acestea fiind cele mai afectate de poziția incorectă la masă și pregătește-ți astfel corpul pentru rutina de somn.

De asemenea, deosebit de eficient este masajul deep tissue al fotoliilor de făcut masaj. Masajul deep tissue se realizează prin rolele dispozitivului de masaj care pătrund în interiorul mușchilor până la 12.5 cm adâncime. Astfel, stresul muscular este anihilat în profunzime, fluxul sanguin este deblocat, iar sângele poate circula liber în tot corpul alimentând mușchii, celulele și țesuturile cu oxigen. 

Masajul de relaxare realizat de fotoliile de masaj japoneze eliberează endorfinele, îmbunătățesc tonusul muscular, fluxul limfei, reglează ritmul cardiac și normalizează tensiunea arterială.