Skip to main content

Cât de mult ajută fotoliile cu masaj în spațiile coworking? Birourile coworking au intrat rapid în atenția publicului imediat după încheierea pandemiei, când multe business-uri au permis munca în regim remote. Lucrul de acasă s-a dovedit productiv pentru un anumit segment de oameni, în timp ce pentru alții a venit cu provocări.

Desigur, regimul remote nu este potrivit pentru toate personalitățile. Dar nici programul corporate nu se pliază pe toate gusturile. Astfel, birourile coworking au fost concepute să împrumute avantaje din ambele direcții. Spațiile asigură condițiile necesare celor care lucrează mai bine în colectivitate, dar după un program flexibil.

Spațiile coworking sunt dotate cu o serie de facilități. Acestea fiind menite să eficientizeze munca, contribuind la creșterea concentrării și a creativității. Business-urile nu au neapărat un public țintă. Însă, statisticile arată că hub-urile sunt apreciate de: programatori, IT-iști, consultanți juridici, economiști, freelanceri, jurnaliști sau de persoane care lucrează în marketing.

Diversitatea mediilor din care provin adepții spațiilor cowork indică nevoia business-urilor de a ține pasul cu dinamica societății moderne. Ce presupune această mișcare? Cei care dețin birouri de cowork trebuie să proiecteze spațiile astfel încât să ofere confortul suprem unui spectru diversificat de clienți.

Cuprins:

  1. Fotoliile cu masaj în spațiile coworking contribuie la eficientizarea muncii – Mit sau realitate?
  2. Fotoliile cu masaj în spațiile coworking presupun mai mult decât ședințe terapeutice

1. Fotoliile cu masaj în spațiile coworking contribuie la eficientizarea muncii – Mit sau realitate?

Fotoliile cu masaj în spațiile coworking răspund numeroaselor necesități ale clienților pe care mulți proprietari nu le iau în calcul. În primul rând, oamenii care lucrează remote au nevoie să schimbe periodic mediul de lucru pentru o stimulare mai bună. Specialiștii sunt de părere că munca pe scaun la birou ajută mintea să se focuseze mai bine asupra task-urilor. Din contră, persoanele care stau așezate în canapea cu laptopul în brațe se confruntă cu somnolență, lentoare și creativitate scăzută.

Pe de altă parte, statul continuu în scaun nu este încurajat mereu. Oamenii au nevoie de pauze în care să-și utilizeze mușchii și să-și pună sângele în mișcare. Prea puține firme oferă angajaților zone de relaxare echipate cu aparate potrivite sau spații de joacă în care să se deconecteze. La acest capitol se pot remarca birourile coworking.

Munca fără joacă devine robotică, iar fotoliile de relaxare sunt ideale pentru a pune mintea și corpul la treabă. Clienții au astfel oportunitatea să lucreze la laptop sau să participe la ședințe în timp ce se destind în scaunele de masaj. 

‘’Nu munci din greu, muncește inteligent’’

Când copywriter-ul intră în criză de inspirație, poate lua laptopul și să găsească noi idei în confortul programelor personalizate de masaj. De asemenea, poate dezbate, socializa sau face schimb de opinii cu colegii pe cameră sau cu ceilalți colegi din camera de relaxare. În acest fel, pauzele devin productive, iar persoana revine la birou cu forțe și idei proaspete. Masajul poate fi activat simultan cu scurte reprize de somn sau muzică ambientală pe fundal, ori de câte ori oamenii simt nevoia unei relaxări profunde.

2. Fotoliile cu masaj în spațiile coworking presupun mai mult decât ședințe terapeutice

Fotoliile de făcut masaj în spațiile coworking sunt o alternativă modernă la clasicele scaune. Birourile cowork găzduiesc cursuri, conferințe, ședințe, etc. Studiile au demonstrat că oamenii devin mai receptivi când stau așezați comod chiar și pentru o durată de câteva ore. Dotarea zonelor de socializare cu scaune de masaj imprimă un aer prietenos, făcându-i pe oameni să se adapteze mai ușor și să interacționeze în cadrul cursurilor, conferințelor, etc.

Terapia masajului poate fi asociată cu o ceașcă bună de cafea sau ceai. Oamenii activi nu pot funcționa fără băuturi energizante sau snack-uri care să le alimenteze ziua. Doar 10 minute de masaj alături de o gustare delicioasă și o conversație plăcută compun imaginea pauzei perfecte.

Desigur, pentru amplificarea efectului terapeutic, echiparea zonelor de relaxare poate merge și mai departe de atât. Plasarea plantelor care supraviețuiesc în interior, playlist-urile cu muzică ambientală sau spoturile și ghirlandele cu becuri sunt doar câteva din piesele vedetă ale unui spațiu pentru coworking ca în revistă.

Amenajarea spațiului de coworking care să bifeze o varietate de nevoi și exigențe reprezintă un proiect ambițios. Însă, aplicarea sfaturilor menționate anterior acoperă majoritatea așteptărilor pe care clienții le au de la un birou coworking profesionist.