Skip to main content

Masajul prin frământare (petrisajul) implică o suită de mișcări menite să stimuleze mușchii în profunzime. Prin tehnica frământării, mușchii sunt încurajați să alunece și să se preseze reciproc. Petrisajul implică ridicarea și mișcarea țesuturilor adânci. Cu ajutorul masajului prin petrisaj este îmbunătățit fluxul sanguin, mobilitatea și este accelerat procesul de vindecare a leziunilor în sport.

Datorită acestor beneficii, masajul cu frământare este preferat în mod special de către sportivi sau persoane cu stil de viață activ, ca metodă de recuperare fizică după efort susținut. 

Cuprins:

  1. Masajul prin frământare favorizează toate stilurile de viață – Care sunt principalele beneficii?
  2. Masajul prin petrisaj susține toleranța la durere – Reguli generale pentru maximizarea rezultatelor

1. Masajul prin frământare favorizează toate stilurile de viață – Care sunt principalele beneficii?

Acesta poate fi un masaj de relaxare a musculaturii expuse efortului constant sau de intensitate ridicată. De asemenea, masajul cu frământare s-a dovedit util și în cazul persoanelor care doresc să se recupereze după o perioadă inactivă. Prin masajul cu frământare ajuți sistemul limfatic să elibereze toxinele, încurajezi procesul de absorbție a substanțelor nutritive în organism și totodată protejezi mușchii inactivi contra atrofierii.

Datorită petrisajului (frământarea), persoanele active sau sportivii de performanță revin la condiții favorabile de efectuare a antrenamentelor. Beneficiile sportive ale petrisajului sunt dublate de avantajele estetice. Această tehnică susține elasticitatea mușchilor și a pielii. Previne celulita și ameliorează atrofia musculară. 

2. Masajul prin petrisaj susține toleranța la durere – Reguli generale pentru maximizarea rezultatelor

Rutina de masaj prin frământare este respectată atât în perioada de pregătire înaintea concursurilor, cât și după finalizarea antrenamentului. Efectuarea masajului de acest tip urmărește câteva principii generale: 

  • masajul prin frământare poate fi realizat la nivel general sau doar parțial, orientat pe grupe individuale de mușchi;
  • se masează cu prioritate mușchii ,,relaxați’’, adică cei care nu au fost solicitați direct și abia apoi se masează și zonele musculare antrenate direct.

Pentru rezultate vizibile poți îmbina vizitele la saloanele de masaj cu activarea programelor de frământare ale fotoliilor de masaj japoneze. Frământarea prelungită poate crea senzația de oboseală. De aceea este indicat să alternezi petrisajul cu un masaj delicat cu întinderi și bătăi ușoare prin role. Aparatele sau fotoliile de masaj japoneze scanează până la 10 grupe diferite de mușchi pentru un masaj personalizat după nevoile fizice ale fiecărui utilizator. 

Masajul cu frământare ameliorează zonele problematice, ridică toleranța la durere, astfel că, sportivii se pot antrena mai des. Prin urmare, masajul cu frământare ocupă un rol important cu efecte complexe care susțin atât sănătatea generală, cât și rezistența la solicitări bruște sau violente. Frământarea mușchilor ameliorează zonele rigide, rigiditatea fiind unul dintre cele mai severe blocaje în calea performanțelor sportive.